Cleopatra Stratan Daruieste歌词


2024-12-25 09:40

Doamne, dăruieşte nouă linişte
Pentru a ne оmpăca cu ceea ce nu se poate schimba,
Dă-ne nouă voinţă pentru a schimba ceea ce se poate
Şi оntelepciune pentru a deosebi una de alta.

Din ce оn ce, rămвn oameni mai puţini care ar putea
Să se bucure cu-adevărat de bucuria altora,
Dar dacă o iei altfel, оţi pare că mereu
Să descoperi lucruri bune e uşor, dar să le faci e greu

Оntinzi o mвnă spre o altă mвnă punвnd ceva
Sigur te-asiguri se uită cineva ori ba
Spunвndu-ţi numele mвndru оn gвnd spre Cel De Sus
Оn timp ce оţi doreşti cu mult mai mult decвt ai pus,

Dăruieşte, spun oamenii bătrвni
Ce au mai multe zeci de ani, decвt degete la mвini
Şi ei au primit оn dar aripi cu care
Din păcate-aşa şi nimeni nu i-a оnvăţat să zboare

Alergi o viaţă pentru a face-o casă doar a ta,
Ca pвnă la urmă nici să mai apuci să stai оn ea.
Privind la toate ca la un vis pur omenesc
La care noi visăm, iar la alţii se-mplinesc

Avem nevoie de linişte pentru a ne оmpăca
Cu lucrurile care nu suntem оn stare să le mai schimbăm
Iar pentru acelea care pot fi schimbate, tu dă-ne voinţă
Şi оntelepciune de-a face оntre ele o diferenţă!

Iubeşte-ţi aproapele- am оnvăţat demult
Bate şi ţi se va deschide- ne sună cunoscut
Ne ingorăm neamul, nu ne respectăm fraţii
Noi pe noi nu ne-nţelegem, dar vrem să ne-nţeleagă alţii

Parcă şi luna are mai multe luni decвt sвmbete
Şi soarele parcă nu mai are acelea-şi zвmbete
Ori poate şi-un bine dacă-l faci trebuie făcut bine
Din suflet, fără motiv şi să nu te vadă nimeni

E plină lumea de lume, dar nu şi de oameni
Vezi, deja nu mai creşte, ceea ce semeni
Ai vrea, să faci, şi tu, parte din gemeni
Dar practic nu găseşti cu cine-ai vrea să semeni

Trăim vremelnic prin ceea ce din jur primim
Dar vom trăi veşnic doar prin ceea ce dăruim
Şi-ar trebui să ne grăbim, căci viaţa-i cu оmprumut
Cu cвt mai mult puţin rămвne, cu atвt puţin e tot mai mult!

Avem nevoie de linişte pentru a ne оmpăca
Cu lucrurile care nu suntem оn stare să le mai schimbăm
Iar pentru acelea care pot fi schimbate, tu dă-ne voinţă
Şi оntelepciune de-a face оntre ele o diferenţă!

Avem nevoie...

  • 专辑:La varsta de 5 ani
  • 歌手:Cleopatra Stratan
  • 歌曲:Daruieste


相关歌词

Cleopatra Stratan Ghita歌词

"cleopatra stratan - ghita" by �落的天使 hainita sta in cui afara soare nu-i nimic nu-i bun de cand ma gandesc la ghita dar ghita nu-i in sat eu m-am interesat imi pare ca-i plecat dupa granita... greu, tare mi-i de greu, vreau, da nu stiu ce vreau;

Cleopatra Stratan Zunea-Zunea歌词

Оntr-o seară cu Costică Eu c-o sticlă, el c-o sticlă Am udat cu mвna noastră Florile de pe fereastră Restul ce-o rămas оn sticlă I-am turnat şi lui pisică Nu ştiu floarea ce-o să simtă Dar pisica d-amu cвntă Şi noi cвntăm cu dвnsa... Hop-pa zunea-zun

Cleopatra Stratan Noapte Buna (Good Night)歌词

Cum se lasa noaptea-n casa Somnul vine la copii Sa ne spuna NOAPTE BUNA Sh povesti la jucarii In casuta prea micutza Stau piticii neclintiti Unde zana ii da mana Printului sh toti sunt fericiti Printului sh toti sunt fericiti Printului sh toti sunt f

Cleopatra Stratan Oare Cat? (Really How Much)歌词

我不知道我会跟爸爸吵架 铛 嗒啦 铛 我会在夜色敲打玻璃窗的时候上床睡觉 但是我妈妈看到我的时候会不高兴 我会把布娃娃放在我的位置睡觉 我不知道我会跟爸爸吵架 铛 嗒啦 铛 我会在夜色敲打玻璃窗的时候上床睡觉 但是我妈妈看到我的时候会不高兴 我会把布娃娃放在我的位置睡觉 我会一只耳朵进一直耳朵出去 当她告诉我我该做什么 什么不好的时候 看她是说的.:如果我跟小狗玩, 必须用水洗手! 说不定我有运气可以做我想做的事情, 尤其是当爸爸知道后会争吵但是不会打我 我知道您不是很喜欢但是你想让我记起(让我

Cleopatra Stratan Cutu (Puppy)歌词

Cutu (Puppy) - Cleopatra Stratan Am un cutu mare si un pisic mai bland, Eu le dau mancare dar din cand in cand, Ca sa nu ma vada cand se face ghem, Pe pisic il trag de coada de catel ma tem, Cand catelu latra in imprejurul lui, Crapa-n patru orice pi

Cleopatra Stratan Zuzu Zuzu歌词

Romaneşte (original): Majoritatea timpului trecător Noi stam cu faţa în faţa la monitor Trec zile după zile, luni după luni Şi tot din ce în ce mai multe minuni. Se-ntampla lucruri care nici n-am visat Aflam din timp ce încă nu s-a-ntamplat Ne-amuza

Cleopatra Stratan Te-Am Intalnit (I Met You)歌词

Te-Am Intalnit (I Met You) - Cleopatra Stratan Te-am intalnit in drum spre casa Erai grabit, dar eu frumoasa Mergeai atent, iar eu agale Tu te duceai la deal, dar eu la vale Dar eu la vale Dar eu la vale Si soare nu-i poate se stie Arata luna, nu mai

Cleopatra Stratan Sansa (The Chance)歌词

Sansa(The Chance)- Cleopatra Stratan La o margine de lume Fara cineva ca sa-l indrume... Ajunge omul la Dumnezeu. "Doamne am venit la tine Ca sa cer doar ce mi se cuvine... Aj vrea pamant Pe pamantul meu.." "Bine..bine Asa va fi mainemaine

Cleopatra Stratan Vino, Te Astept歌词

Vino, te aştept Haide, nu fi rău! Spune ce gвndeşti Care-i scopul tău? Unde te-ai ascuns De nu te mai văd? Vreau să te aud Stau de veghe Dacă vei veni Ca in alte seri, Uşa e deschisă De alaltăieri Geamul e deschis, Sufletu-i deschis, Ce să-ţi mai des